Salut! Ești pe platforma firmei GEOGRAPHICA TRANSILVANIA SRL destinată monitorizării biodiversității. Probabil te întrebi de ce se numește cheile-rametului.ro? Simplu: pentru că aici, la Cheile Râmețului a început povestea noastră.

Ce găsești aici? Mai întâi câteva lucruri despre Cheile Râmețului și despre Munții Trascău (până la urmă domeniul se numește cheile-rametului.ro). Apoi înregistrarea observațiilor noastre din teren, realizate în cadrul diverselor contracte de monitorizare a biodiversității.

Fiecare dintre paginile site-ului este structurată în trei capitole: Descriere, Hartă și Publicații. Poți naviga între aceste capitole folosind săgeata verde. Capitolul „Descriere” conține informații generale despre subiectul abordat, iar capitolul „Hartă” prezintă într-un mod interactiv elementele geospațiale descrise în capitolul anterior. Din meniul hărții poți descărca date spațiale: fișiere de tip kmz ce pot fi vizualizate în aplicații precum Google Earth, sau fișiere de tip csv* (format ce permite interpretarea și analiza complexă în majoritatea aplicațiilor GIS). Capitolul „Publicații” se dorește a fi o bibliotecă virtuală care să conțină mare parte din ce s-a publicat despre subiectul abordat.

Fotografiile primei pagini au fost realizate de Dan Tăuțan.

 

Navigați între capitolele paginii folosind butoanele „DESCRIERE”, „HARTĂ”, „PUBLICAȚII”, sau utilizând săgeata verde:

undefined 

Cheile Râmețului alcătuiesc o rezervație naturală de categorie IV IUCN. Au fost declarate ca rezervație în anul 1969 prin Decizia 175 a Comitetului Executiv al Consiliului Popular Județean Alba, dar statutul de rezervație naturală avea să fie reconfirmat în anul 1995 prin Hotărârea Consiliului Județean Alba nr. 20/1995 și apoi prin Legea 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național -Secțiunea III -zone protejate. Din 2007 odată cu legiferarea în România a rețelei de arii naturale protejate de interes comunitar Natura 2000, Cheile Râmețului sunt parte din situl de importanță comunitară Trascău, respectiv din aria de protecție specială avifaunistică Munții Trascăului.

Din punct de vedere administrativ, Cheile Râmețului sunt situate în Comuna Râmeț, iar accesul este asigurat de drumul județean ce leagă Teiușul de satul Valea Mănăstirii. 

Dar cum s-au format Cheile Râmețului și ce comori naturale ascund ele? Un bun model pe seama căruia am putea să începem explicarea formării Cheilor Râmețului ar fi sistemul carstic Vânătare-Huda lui Papară, chiar dacă proporțiile nu sunt în favoarea acestei comparații. În sistemul carstic Vânătare-Hudă, apele a trei pâraie se adună în dolina Vânătare, intră în subteran sub forma unui râu ce străbate peștera Huda lui Papară și reapar la suprafață la Sub Piatră, continuându-și drumul spre nivelul de bază local oferit de Arieș în Depresiunea Sălciua. Râul subteran este responsabil pentru crearea marilor goluri subterane, ce în timp se vor extinde în defavoarea tavanului peșterii, care va fi măcinat încet și temeinic până la dispariție. Fără tavan peștera  Huda lui Papară se va transforma într-o cheie îngustă din care râul neiertător va mușca în continuare lărgind-o. Similar ar fi funcționat și sistemul carstic de la Cheia Râmețului: apele adunate în micul bazinet depresionar Cheia, și-ar fi croit drum prin subteranul carstic, spre nivelul de bază al Culoarului Mureșului. La un moment dat plafonul peșterii s-a prăbușit dând naștere cheii și lăsând cale liberă de exprimare eroziunii subaeriene. 

Însă nu toți cercetătorii sunt de acord cu acest model de evoluție. Cei mai mulți scriu că aceste chei s-au format prin înaintarea Văii Geoagiu spre interiorul munților: În 1922 marele geograf de Martonne arăta că „cele mai multe talveguri nu au putut înainta regresiv dincolo de bara calcaroasă de la Râmeț. Valea Mănăstirii este una dintre cele care a reușit să-și împingă izvoarele dincolo de marele zid calcaros ce închide orizontul înspre Țara Moților” (de Martonne, 1922 apud Cocean, 1988); Popescu-Argeșel (1977) reia această temă a captării carstice pe care o pune într-un context mai larg și o nuanțează. Cheia Râmețului ar fi luat „naştere printr-un fenomen de captare produs în urma unei înaintări regresive dinspre Mureş a unui rîu, care a dezorganizat vechiul curs longitudinal din vestul Masivului Trăscău. Fenomenul de captare s-a produs la nivelul de 950 m, nivel bine păstrat în cadrul culoarului, racordabil cu înşeuarea de la Brădeşti, precum şi cu peşterile din versantul stîng al cheii. Un timp, prin această cheie s-a drenat şi întreg bazinul superior al Gălzii, până când un alt râu a efectuat o a doua captare în sectorul cheii Întregaldelor, racordabilă cu înşeuarea de 850 m de la Cristeşti.”(Popescu-Argeșel, 1977); Cocean și Rusu (1984) au revizuit conceptul de captare, care în carst trebuie înțeles într-un mod diferit față de cel clasic (prin înaintare regresivă) iar în acest context Cocean (1988, 2000) dă un nou sens paleoevoluției Cheii Râmețului arătând că „apele râului ce drena partea vestică a culmii Ciumerna-Bedeleu și-au sculptat valea la contactul dintre fliș și calcare adâncindu-se în consecință. A fost de ajuns ca ele să intersecteze în masa acelor calcare o litoclază majoră, care să traverseze stiva de calcare, pentru ca să o urmeze, deschizându-și drum de scurgere către sud, spre Culoarul Mureșului. …Treptat pe măsură ce diametrul galeriei subterane s-a lărgit, întregul debit al râului din vestul Munților Trascău a fost captat, rezultând actualul drenaj al Râmețului. …În Cheile Râmețului s-a deschis astfel o peșteră al cărui planșeu a coborât paralel cu adâncirea patului văii. Prin denudare exterioară, de la suprafață, stiva de calcare din tavanul peșterii s-a redus până la limita prăbușirii, când peștera s-a transformat într-o cheie” (Cocean, 1988). 

Să revenim însă la rezervația naturală Cheile Râmețului, care a fost declarată, pentru a proteja complexul geomorfologic al cheilor și flora de mare valoare conservativă. Din punct de vedere geomorfologic, în Cheile Râmețului pot fi admirate toate formele specifice zonelor carstice, de la marmitele din albie, până la feluritele tuburi de presiune, de la surplombe și peșteri și până la relieful rezidual cu țancuri spectaculoase, amfiteatre, brâne, uluce poduri naturale, sau până la forme de acumulare cu grohotișuri organizate în trene prelungi și blocuri uriașe prăbușite din înaltul pereților de calcar. Turist fiind, multitudinea de forme pe care le îmbracă calcarele cenușii îți fură privirea dar, nu mai puțin valoroasă este lumea vegetală ce în Cheile Râmețului capătă note distincte din pricina topoclimatului influențat de circulația foehnală.  Pe versantul drept al cheii se găsesc specii alpine Ranunculus oreophilusArabis alpinaSaxifraga paniculataAster alpinusLeontopodium alpinum (Șuteu, 1968) Pe versantul stâng, cu expoziție sudică se găsesc specii termofile precum Silene bupleuroidesLinum flavumSorbus graecaAllium flavum. (Șuteu, 1968) Cele mai importante sunt însă speciile endemice - Dianthus kitaibelli ssp. spiculifoliusSilene dubiaAconitum moldavicumHepatica transsilvanicaCardamine glanduligeraViola jooiSorbus dacicaCephalaria radiataCampanula rotundifolia ssp. kladnianaCentaurea pinnatifoidaCirsium furiensis (Șuteu, 1968) și speciile rare - Taxus baccata (Șuteu, 1970), Geranium macrorrhizumCypripedium calceolusAquilegia nigricans ssp. subscaposaViola bifloraDaphne cneorumGeranium macrorrhizumSparganium neglectum,  Herminium monorchis (Gergely, 1967, Șuteu, 1968). 

Din punct de vedere turistic, Cheile Râmețului sunt un obiectiv important pentru turismul de drumeție.  De altfel rezervația nici nu s-ar preta practicării altui tip de turism. Cheile pot fi vizitate urmând firul apei sau mergând pe poteca suspendată undeva pe la jumătatea versantului stâng, denumită cât se poate de sugestiv „Brâna Caprei”. Chiar dacă există echipări în sectoarele periculoase, riscul de accident este mare pe ambele trasee, de aceea traversarea cheilor nu este recomandată turiștilor neantrenați. Ne vom rezuma doar la a aminti câteva dintre traseele turistice ce traversează cheile, urmând să revenim asupra lor, pe îndelete, în cadrul secțiunii dedicate:

Trasee rutiere ce duc la Cheile Râmețului: Drumul 750C Teiuș - Valea Mănăstirii

Din Alba Iulia puteți ajunge în Valea Mănăstirii cu autobusele firmei Livio Dario. Acestea pleacă din Autogara Livio Dario (situată vis a vis de vechea autogară a orașului) spre Valea Mănăstirii după următorul program:

Plecări din Alba Iulia: 7,20 -7 zile/săptămână; 14,20 -circulă cu excepția perioadei vacanțelor școlare; 15,30 -7 zile/săptămână; 19,20 -7 zile/săptămână.

Plecări de la Mănăstirea Râmeț spre Alba Iulia: 5,10 -7 zile/săptămână; 6,20 -circulă cu excepția perioadei vacanțelor școlare; 12,50 -7 zile/săptămână; 17,10 -7 zile/săptămână.

Costul unui bilet pe ruta Alba Iulia - Valea Mănăstirii era în ianuarie 2016 de xxx lei. Pentru a fi siguri că nu s-au produs schimbări ale programului autobuselor vă rugăm să apelați dispeceratul firmei de transport: 0258-814 500

Trasee marcate: 

Întregalde - Dealu Geoagiului - Cheia Pravului - Cheia Râmeţului - Cabana Râmeţ (marcaj cruce galbenă, triunghi albastru; timp de parcurgere 6 ore; lungime: 16 km); 

Cabana Râmeţ - Cheia Râmeţului - Cheia - Brădeşti - Valea Poienii - Vânătara - Huda lui Papară - Sălciua (marcaj cruce albastră, timp de parcurgere 11 ore, lunime: 24 km).

 

Brâna Caprei -O producție TVR Cluj. Realizatori: Ovidiu Pop și Dan Păvăloiu.

Ce mai puteți vizita în lungul traseelor ce trec prin Cheile Râmețului?

Până să ajungeți la Cheile Râmețului, imediat ce ați trecut de Mănăstirea Râmeț, veți traversa Cheile Mănăstirii -chei largi și scurte prin care trece drumul ce se oprește la intrarea în Cheile Râmețului. De la cabana Râmeț, urmând traseul marcat cu cruce albastră (spre Sălciua) puteți vizita Cheile Piatra Bălții, Cheile Pravului, Cheile Geogelului, Vânătările Ponorului și Huda lui Papară. Pornind însă de la Ampoița pe marcajul cruce galbenă până la Întregalde și apoi pe marcajul triunghi albastru până la Cabana Râmeț puteți vizita lacul Iezerul Ighielului, frumosul platou carstic al Ciumernei, Cheile Găldiței și Cheile Întregalde. Vom prezenta pe larg aceste obiective în cadrul paginilor dedicate.

Cheile Mănăstirii. Sunt formate în banda îngustă de calcare, ce se întinde între Pleașa Râmețului și Piatra Cetii. Banda traversează valea Mânăstirii sub forma unui zid prin a cărui poartă drumul trece spre fosta cabană Râmeț și Cheile Râmețului. Cheia a evoluat prin epigeneză: paleocursul Geoagiului s-a adâncit în flișul cretacic, intersectând la un moment dat aliniamentul carbonatic îngust. A rezultat o cheie scurtă, cu versanții îndepărtați unul de celălalt, lăsând astfel loc îndestulător pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, sau pentru încorsetarea cu amenajări de mal a albiei minore a Geoagiului. Relieful rezidual decorează acest zid carbonatic, la baza căruia clima și timpul au făcut să se adune trene de grohorișuri ce sunt oprite din drumul lor spre cursul Geoagiului de vegetația ce intră curajos în regatul auster al pietrei. 

Cheile Întrealde sunt locul în care floarea de colț apare la cea mai mică altitudine din România. Acesta este laitmotivul sub care a fost și este încă promovată rezervația naturală Cheile Întregalde. Rezervația naturală declarată în 1969, ascunde însă „nestemate” mult mai valoroase, ce se relevă tuturor celor dornici să le descopere. Versantul drept al cheilor, cu expoziție nordică, este inundat de vegetația forestieră care lasă pe alocuri să răzbată spre lumină, silueta unor poduri naturale ce pot fi admirate doar de pe versantul opus. Versantul stâng, expus soarelui, este mult mai dinamic. Ruinele lăsate în urmă de crioclastism sunt cele mai numeroase și îmbracă forme pe care imaginația vizitatorului le poate asocia cu personaje legendare, încremenite sub blesteme demult uitate. Biodiversitatea rezervației este la rându-i remarcabilă. În 1911, ilustrul academician Alexandru Borza scria despre siminicul (Leontopodium alpinum) de la Cheile Întregalde. 

Cheile Geogelului au fost tăiate prin epigeneră de pârâul Geogel, în calcarele jurasice ale benzii alungite Piatra Nicaia. Prin cheie, împletindu-se cu firicelul de apă, trece poteca ce leagă cătunul Cheia din Comuna Râmeț de satul După Deal din Comuna Ponor. În aval, umerii celor doi versanți ai cheii se apropie unul de celălalt, la mai puțin de trei metri, dar mai apoi, spre sectorul din amonte se despart treptat, lăsând posibilitatea vizitatorului să admire forme specifice regiunilor carstice: relief rezidual cu martori erozionali de felurite forme și mărimi și acumulări de grohotișuri ce se „scurg” spre baza versantului stâng sub formă de trene. 

 

Sistemul carstic Vânătare-Huda lui Papară este format din două rezervații naturale (Vânătătile Ponorului și Peștera Huda lui Papară).

Conform fișei cuprinse în Studiul Sistematic al Rezervațiilor Naturale din Județul Alba rezervația naturală Vânătările Ponorului „este constituită din calcare masive de vârstă jurasică superioară. La vest și la est  predomină conglomerate, gresii, marne și marnocalcare cretacice (strate de Brădești),  în vest interpunându-se o fâșie de bazalte mezozoice. Relieful este format dintr-un aven extrem de mare în care s-au produs o serie de prăbușiri ce au dus la formarea de pereți calcaroși și de versanți abrupți. Avenul are o adâncime de 80 m, se dezvoltă la contactul calcarelor jurasice cu conglomeratele cretacice și are o formă de pâlnie. Spre fundul avenului converg trei pâraie, care după ce se unesc aici intră în Peștera Dalbina, ca apoi să străbată peștera Huda lui Papară. La intrarea în aven pâraiele și-au format mici sectoare de cheie al căror profil longitudinal prezintă rupturi mari de pantă. În cadrul acestui mare aven se înscrie un aliniament de avenuri format din încă două generații. De jur împrejurul avenului Vânătarea, predomină culmile rotunjite și versanții moderat înclinați, care culminează în partea de nord în Muntele Bulz (907 m), în partea de sud-vest în Vf. Tomnaticului (896 m), în partea de sud în cota 877 m, iar în est în Vf. Secului (1282 m). Valea Seacă, Valea Ponorului și Valea Poienii, converg în marele aven, dispar în peștera Dalbina și reapar în peștera Huda lui Papară. În anii ploioși, pe fundul avenului Vânatarea ia naștere un lac al cărui nivel este dependent de debitul pâraielor” (Buză et al., 1997)

Ca să cităm la rându-ne majoritatea textelor ce promovează peștera „Huda lui Papară adună superlativele carstice ale Munților Trascău: peștera cu cel mai extins labirint, cel mai înalt protal, cele mai mari săli, cele mai frumoase speleoteme, cele mai mari colonii de lilieci din România și probabil din Europa”. Peștera te întâmpină cu impunătorul său portal ce are 39 de metri înălțime, și care poate fi vizitat de aproape. La capătul potecii se termină și incursiunea turiștilor neinițiați în tainele speologiei. Urmează o poartă metalică (menită să protejeze colonia de lilieci din Sala Mare), dincolo de care, în lungul râului subteran se succed Cascada Evantai, Inima de Piatră, Baricada și Sala Minunilor –o sală în care, tavanul tivit cu colonii de lilieci, se află la puțin peste 100 de metri înălțime (Orghidan et al, 1984). Galeria principală urmărește cursul râului, având în dreapta și în stânga „buzunare” cu galerii secundare, de dimensiuni variate, ce intersectează săli splendid concreționate, așa cum este cazul Sălii Virgine în care valurile gururilor, speleotemele imaculate și ecoul prelung al picăturilor de apă reproduc aidoma, interiorul copleșitor al unei catedrale gotice. Printre exploratorii notabili ai peșterii se numără membrii clubului Polaris Blaj. În anii 80 ai secolului trecut, Polaris a realizat o amenajare ce permitea vizitarea peșterii până în Sala Minunilor. Din păcate, la începutul anilor 2000 o viitură de proporții a spulberat structurile metalice montante cu trudă de speologii clubului Polaris Blaj. O nouă amenajare pentru vizitare se poate realiza doar în limitele permise de avizul comisiei de specialitate din cadrul Academiei Române, ce permite continuarea actualei structuri din lemn, până într-un punct situat în partea superioară a protalului.

Vă lăsăm să descoperiți mai mult, răsfoind paginile acestui site.

Bibliografie:

 Bechet, Maria, Şuteu, Şt., (1970), Cercetări asupra florei de micromicete din Cheile Râmeţului şi Cheile Geoagiului, Studii Univ. Babeş – Bolyai, Seria biologie, Cluj.

Bordea, S., Bordea, Iosefina, Georgescu, V., Mantea, Gh., Puricel, R., (1986), Asupra prezenţei unei faune hauteriviene în zona Galde – Râmeţi, Dări de Seamă, Com. Geol. LIV, Bucureşti.

Gergely, I., (1967), Pajişti şi stâncării din partea nordică a Munţilor Trascăului, Contrib. Botanice, Grădina Botanică, Cluj.

Popescu, Argeşel, I., (1977), Munţii Trascăului. Studiu geomorfologic. Edit. Academiei, Bucureşti.

Şuteu, Şt., (1968), Vgetaţia ierboasă de stâncărie din Cheile Râmeţului. Contribuţii botanice, Grădina Botanică, Cluj.

Şuteu, Şt., (1970), Aspecte ale vegetaţiei lemnoase de stâncărie din Cheile Râmeţului, Cntribuţii botanice, Grădina Botanică, Cluj.